Me fuckin’ crazy,man!
Ya bitches know nothin’. Ya bitches don’t know how to live. Ya bitches don’t know how to smile. Ya bitches don’t know how to laugh. Ya bitches know nothin’.
Dance with me, my lady! Ha, ha, ha!
“Ai o viaţă de trăit”
Ce frumos e afară . Totuşi, nu aşa ar trebui să arate o zi de noiembrie. La fel cum eu n-ar trebui să fiu aşa cum sunt acum. Sunt prost când mă îmbăt. Asta e clar. Dar şi beţia asta are bunul ei simţ. La mine lipseşte. Iar sunt incoerent. Simt o stare de nelinişte continuă, dar în acelaşi timp mă simt mulţumit şi nu reuşesc să găsesc motivul. Iar îmi sună telefonul la fiecare jumătate de oră. “Asta îţi doreai, fraiere. Aveai nevoie de zgomot în viaţa ta.” , îmi zic. Cu toate astea, acum am mers prea departe.
Cum dracu’ să ies din casă cu intenţia de a bea un ceai cu prietena şi să mă trezesc în câmp, în mijlocul pustietăţii, în noroi până la genunchi, alături de un malac la fel de beat ca mine? El îşi suna prietenii să trimită maşină să ne ia, eu trimiteam mesaje fostei. Sunt mai mult decât penibil, sunt jalnic. Ştiam asta şi atunci, dar hey, pula mea.
Oamenii sunt atât de previzibili. Ştiu asta, mereu am ştiut. Şi dacă e un singur lucru pe lumea asta la care mă pricep cel mai bine, atunci trebuie neapărat să fie ei, oamenii. Am irosit mulţi ani analizându-i, am uitat în tot timpul ăsta de mine. Şi când, într-un final, mi-am îndreptat atenţia asupra mea, m-am speriat. Sunt un necunoscut pentru mine, sunt omul de la care ceilalţi nu ştiu la ce să se aştepte. Şi nu, nu în sensul bun al cuvântului.
Sunt incoerent, aberez, ştiu.
Şi cu toate astea am atâta încredere în mine. Simt că nimic nu mai e imposibil. Toate secundele din viaţa mea, puse cap la cap, îmi confirmă că sunt exact cum vroiam să fiu. A zis cineva că n-ar trebui să fiu aşa cum sunt acum? Minţea. Am atâtea de povestit şi simt că aş putea să mă car în orice clipă fără să-mi pară rău.
Am cunoscut azi o puştoaică, nu ştiu dacă avea 20 de ani. Mi-a rămas întipărit pe retină felul în care mă privea. Ce dracu’ a văzut la mine, nu ştiu. Probabil aceleaşi aparenţe de care au fost atrase toate tipele din viaţa mea.
Pe prietena mea n-o iubesc, nu simt că vreau s-o iubesc. Totuşi ador când o văd în fiecare zi că a realizat ceva şi am contribuit şi eu într-o măsură. Până într-un anumit punct, când se schimbă sensul. Atunci pleacă şi vine următoarea. Da frate, exact, n-am să mă însor niciodată. În afară de viaţa mea, nu pot, nu vreau şi n-am să vreau să-mi iau vreun angajament vreodată.
“Ai o viaţă de trăit” , imi zicea. Ştiu şi o trăiesc în felul meu. Şi tu ai. Şi voi aveţi. Par depresive posturile mele? Ei bine, sunt cel mai optimist om pe care l-ai cunoscut. Am mai zis-o şi ţi-o repet: o viaţă fără sens îţi doresc, doar aşa ai să te trezeşti. Apropo, îţi place cum mă contrazic? :)
Vă las. Mă duc s-o ţin în braţe.
Banalităţi de dimineaţă
Încă o noapte prea scurtă. Sau o dimineaţă prea lungă. Mi-am făcut un obicei al naibii de prostesc din trezitul la ore mai mult decât perverse. Îmi zic că e bine, că am mai mult timp pentru mine. Dar e o prostie. Când restul dorm şi tu n-ai chef de muncă, singurul mod în care poţi să-ţi petreci timpul e alături de ceilalţi. Că de asta eşti om.
Am trăit multă vreme cu impresia că îmi este mai bine singur. Mă minţeam, de fapt. Orice om întreg la minte are nevoie de compania altora ca el. E adevărat că uneori vrei să fii singur, îţi inchizi telefonul şi te ascunzi cine ştie unde. Pentru două zile şî atât. În rest, e sănătos să ai trei,patru oameni cu care să-ţi faci de cap la orice oră din zi.
Şi dacă tot mi-am adus aminte. Mi-e dor de vremurile alea în care era de ajuns să pun mâna pe telefon şi era ca şi adunat grupul cu chef de destrăbălare. Aţi crescut toţi mă. Aveţi servicii, aveţi responsabilităţi, n-aveţi chef. Încet, încet uitaţi să trăiţi.
Vă las. Mă duc să-mi fac cafea.
Azi e ziua în care nu fac nimic
Trecut de 11. Prea mult soare pentru septembrie. Mă mai prăjesc puţin. În curând dispare.
S-a terminat ţigara. S-a terminat cafeaua. Ea încă doarme.
N-am chef să muncesc azi. N-am chef să citesc. N-am chef măcar să mă gândesc la ce-aş putea face.
Ies pe balcon. O babă de la blocul de vis-a-vis mă priveşte cu interes. Îmi mai aprind o ţigară şi încep să-i zâmbesc.
Ha,ha! Nu se aştepta.
Termin ţigara. Mă uit în folderul cu tutoriale. Am uitat la ce lecţie de germană am rămas. Băga-mi-aş pula.
Ţin minte că era vorba despre o cârpă de şters pe jos. Pula mea, azi nu învăţ germana.
E 11 jumate. Ea încă doarme.
La televizor numai căcaturi. Cred că până la urmă îl întorc cu faţa la perete.
Mai aprind o ţigară. Ar trebui să fac ceva de mâncare. Băga-mi-aş pula. Iar nu e pâine.
Termin ţigara şi cobor la magazin.
Două pâini, o cola şi două îngheţate. Ea încă doarme.
Pe Twitter, lumea începe să se agite. Ba s-a băşit nu-ştiu-cine. Ba e tsunami iar. Ba pică Gmail-ul. Pula mea.
Românii se trezesc. Americanii se culcă. Eu n-am chef de nimic.
E aproape 12. Ea încă doarme.
Mă apuc să fac mâncare. A intrat gospodina în bucătărie. Iar se aude de parcă ar fi război.
O aud că mârâie. Cică fac prea mult zgomot. De s-ar trezi odată.
Trecut de 12. Masa e gata. Mă duc s-o trezesc.
Huu aaa
Fuck, I’m alive. And it feels so damn good.
See you soon!
P.S. Hey tipa care-mi dai mesaje la 5 dimineaţa! O să mergem împreună. Lucruri nebune. Never forget. ;)
Moertz
Lupţi cu tine ani de zile, treci prin lungi perioade de depresie, sari dintr-un eşec în altul, dar te încăpăţânezi să nu renunţi şi să suferi în continuare. Pentru că ştii că toată suferinţa asta şi toate sacrificiile pe care le-ai făcut sunt cauza succesului care îţi bate la uşă. Ştii că nu mai e mult şi în curând ai să râzi cu poftă de tot căcatul de care ai parte acum.
Şi vine şi momentul acela pe care l-ai aşteptat ani întregi. Nici nu ţi-ai dat seama că totul s-a schimbat în bine. Întâi ai parte de o bucurie mică. Nu îi acorzi prea mare atenţie şi rămâi sceptic pentru că îţi vine greu să crezi că în sfârşit ai scăpat. Apare iar altceva care îţi dă motive să zâmbeşti. Şi din ce în ce mai multe momente de împlinire te fac să uiţi de toate depresiile alea care deveniseră partenerele tale de viaţă.
Realizezi că toată munca ta nu a fost în zadar. Nu te-ai zbătut degeaba. Emani doar încredere. Se vede asta în felul cum vorbeşti, cum zâmbeşti, cum îi priveşti pe cei din jurul tău. Acum te cunosc mulţi şi mai mulţi vorbesc despre tine. Primeşti telefoane din zece în zece minute. Toţi vor să-şi petreacă timpul cu tine. Toţi sunt dependenţi de energia ta.
Ajungi acasă împăcat. Rânjeşti în timp ce-ţi arunci hainele în dulap. Te întinzi pe pat, rânjeşti, te uiţi la tavan şi te gândeşti că îţi place viaţa ta. Acum ai tot ce ţi-ai dorit. Ai prieteni, banii nu mai sunt o problemă. Încerci să adormi cât mai repede, pentru că eşti nerăbdător să se facă iar zi. Să pleci şi să-ţi trăieşti viaţa. Dar începi să uiţi zilele alea de mizerie, începi să uiţi tot căcatul prin care a trebuit să răzbaţi. Eşti mulţumit că ai ajuns aici şi uiţi să-ţi stabileşti alte scopuri noi.
A doua zi o iei de la capăt. Îţi merge din ce în ce mai bine. Tot mai mulţi vor să te cunoască. Zilele trec. Lunile trec. Începi să devii arogant. Nu-ţi mai pasă ce spui, nu-ţi mai pasă cum te comporţi. Îi vezi pe unii că încep să se îndepărteze. “Dă-i în pula mea. N-am nevoie de fraieri.” Continui în stilul ăsta. Uiţi de toate regulile pe care singur ţi le-ai impus. Uiţi să fii riguros în tot ce faci. Aluneci uşor înspre mediocritate şi te trezeşti într-un final înconjurat doar de oameni slabi.
Iată-mă în punctul în care merg aiurea fără vreun scop sau vreo direcţie. Cine mă vede are toate motivele să spună că habar n-am ce vreau de la viaţă. Ce mă sperie cel mai tare e faptul că nu-s în stare să simt nimic. Nu pot să mă bucur, nu pot să fiu trist. Nu-mi pasă de nimic. Sunt inconştient. Absolut tot ce fac acum nu mă duce nicăieri. De aia tre’ să mă opresc aici şi să încep să trăiesc.
N-am să mai scriu foarte multă vreme pe aici tocmai din cauză că vreau să renunţ la tot ce fac acum. De câteva zile port cu mine o listă cu câteva reguli care mă ajută într-o oarecare măsură să rămân on-track.
- Renunţă la cel care eşti acum, dar adu-ţi aminte cine ai fost.
- Aminteşte-ţi trecutul, dar renunţă să trăieşti în el.
- Experimentează lucruri noi, experimentează situaţii noi, cunoaşte oameni noi. Notează reacţiile şi concluziile.
- Fii mereu activ. Educă-te. Renunţă la lene.
- Fii cu stil. Renunţă la mediocritate.
- Fii creativ!
- Fii pozitiv. Nu te descuraja. Renunţă la depresie. Automotivează-te.
- Îmbrăţişează eşecul. Doar el te face să creşti.
- Urmează-ţi pasiunile!!!
- Perseverează. Doar sclavii renunţă.
- Respectă-te, respectă-ţi timpul, respectă-ţi bunurile materiale.
- Învaţă să mori. Se apropie!
- Zâmbeşte, tu faci lucrurile să se întâmple. Toţi se bazează pe tine.
- Tu eşti o cauză în lume. Lasă-i pe toţi cu gura căscată.
- Trăieşte pentru tine, mori pentru cei pe care îi iubeşti.
Pe verso e o listă cu obiectivele mele. Pe aia o păstrez pentru mine.
Mult succes!
Memories
“Nu ai scris niciodată despre noi.”
Uite că o fac acum, când “noi” înseamnă doar trecut. Şi la fel ca şi atunci, nu găsesc sensul cuvintelor care ar urma să umple o pagină. De ce o fac? Habar n-am. Poate ca să-mi arăt încă o dată că sunt împăcat cu mine. Poate că în sinea mea simt că mai e ceva de spus. Nu mai e. Îmi mai spun o dată exact ce spuneam şi altcuiva. Lasă trecutul să fie trecut.
Întotdeauna mi-a fost mai uşor să-ţi vorbesc, decât să-ţi scriu. Chiar şi aşa, vorbele au fost prea puţine. Dar mă cunoşti, poate mai bine decât mă cunosc eu. :)
Ar trebui să închid pagina asta şi să mă culc. Dar dacă tot am început şi inspiraţia, ca de obicei, lipseşte, se cuvine ca măcar încheierea să primească atenţie. Şi cum aş putea să termin mai frumos decât aşa?
Am zis că ar fi corect să se păstreze undeva înainte să renunţ la ele.
Ai grijă de tine!
lasă un comentariu